Cum vede Biserica educația copilului

Interviu cu Maica Siluana pentru revista Qbebe

Maica Siluana

1. Dacă ar fi să alegeti trei calități obligatorii pe care trebuie să le aibă o mamă, care ar fi acestea?

O primă calitate necesară unei mame cred că este să fie credincioasă, în sensul de a trăi credința în Dumnezeu, cât mai profund și mai practic cu putință. Această calitate o va ajuta să fie conștientă de sensul vieții omului pe pământ și să-i crească pe copiii ei în armonie cu acest sens, care depășește cerințele vieții ca supraviețuire sau viețuire.

O a doua calitate necesară o consider a fi dragostea, ca dăruire conștientă și liberă de sine.

Iar a treia, dar nu ultima, cred că este responsabilitatea, capacitatea de a-și asuma consecințele oricărui gest, cuvânt sau gând. Nu mă refer la responsabilitatea că „socoteala” pe care va trebui să o dau pentru fiecare alegere. Ci ca asumare, în vederea continuării vieții în plinătatea sensului pe care i-l dăm, liber și conștient. Astfel, nici un eveniment exterior n-o va putea impiedica să fie o mamă bună, atât omenește, cât și duhovnicește.

2. Cum vede Biserica relația dintre mamă și copil? Cât de importantă este comunicarea dintre copil și părinte?

În Biserică, relația dintre mamă și copil este o relație de iubire cu iubirea lui Hristos în Duhul Sfânt. Aceasta este o realitate ontologică și nu circumstanțială. Trăirea și împlinirea ei în viața concretă a fiecărei persoane sunt mai aproape sau mai departe de desăvârșire, în funcție de putință și bunăvoința fiecăruia. Pentru că și mama dă efectiv din viața sa copilului. Ea se dă pe sine ca hrană pentru menținerea în viață și creștere. Mai întâi, în pântece, își dă propriul sânge ca hrană; apoi, după naștere, oferă laptele produs în sânul vieții sale. Iar după înțărcare își dă ca hrană zilele sale. Numai o mamă poate să spună despre copilul său că „i-a mâncat zilele”. Un tată se plânge de obicei că i se „mănâncă banii”!

În Biserică o mamă este conștientă că a născut și crește la sânul său un fiu al Lui Dumnezeu. Pentru că fiecare om primește prin Botez puterea să „se facă fiu al lui Dumnezeu după har” în Fiul Cel Unul Născut. De contribuția mamei depinde, în primul rând, realizarea spirituală a omului.

Apoi, în Biserică, o mamă nu este privită niciodată în mod separat de tatăl copilului. Ei sunt una și această unitate a lor este vie în copil, chiar dacă relația lor se poate destrăma, omenește vorbind. Nimeni nu va mai despărți în sângele și moștenirile copilului, „partea” mamei de cea a tatălui.

Pentru familia creștină, comunicarea dintre copil și părinți este strâns legată de comunicarea cu Dumnezeu în Biserică. Numai în Biserică primește fiecare energiile necreate, dumnezeiești, care vindecă neputințele omenești generatoare de traume și de nefericire.

Grija și oferta Bisericii, pentru cine are ochi să vadă, urmărește să îl scoată pe om din relațiile bazate pe reciprocitate și administrate de „un pilot automat”. Acest „pilot automat” al nostru, comandat de tipare emoționale și de scheme psihologice pe care le-am dobândit de nevoie, odată cu învățarea necesară supraviețuirii. Harul îl face pe om liber și capabil să iubească în mod conștient și jertfelnic.

3. Cum vede Biserica educația copilului? Care este mai importantă: educatia spirituală, cea emoțională sau cea intelectuală?

În Biserică omul este văzut și cinstit ca întreg. Iar educatia presupune îngrijirea și cultivarea tuturor dimensiunilor și lucrărilor persoanei umane. Educația spirituală înseamnă ridicarea componentelor afective și intelectuale ale omului la rangul lor cel adevărat. Nu există în Biserică o spiritualitate abstractă, fără trup, simțire, minte și inimă. Centrul spiritual al omului, inima în sensul biblic al cuvântului, unește toate puterile și lucrările omului și le spiritualizează, le înduhovnicește prin lucrarea Duhului Sfânt. Educația copilului în Biserică înseamnă de fapt ridicarea lui din starea de „animal rațional”, la starea de om deplin, de ființă spirituală.

Să nu vă speriați de aceste cuvinte și nici de constatările pe care le faceți privind în jurul vostru. Să nu facem din neputința creștinului actual, măsura lucrării Bisericii.

4. Ce trebuie să facă o mamă daca are un copil dificil? Poate să îl pedepsească? Dacă da, cum?

În primul rând o mamă care are un copil dificil are nevoie să se oglindească, să se vadă pe sine în copilul ei, în comportamentul acestuia. Și tatăl la fel. Ce face copilul este ceea ce a învățat în primul rând de la mama sa. Dar nu prin cuvintele mamei, ci prin conținuturile minții și sufletului ei, transmise direct și viu copilului, încă din momentul conceperii.

Daca mama va alege să-și vindece rănile emoționale cu harul lui Dumnezeu, copilul se va schimba. Altfel, bolile ei ascunse vor fi duse mai departe și manifestate de copil și, apoi, de nepoți.

În privința pedepselor, ele sunt necesare atunci când sunt ceea ce arată însuși cuvântul la originea lui: pedagogie. O pedeapsă eficientă este o formă specială de dragoste.

5. Ce părere are Biserica despre abuzurile asupra copiilor? Este vreodată bătaia „ruptă din rai”, cum se spune în popor?

Da, da! Bătaia e ruptă din rai, adică este despărțită, prin rupere, de iubirea și respectul care caracterizau relațiile umane înainte de căderea protopărinților noștri. Iar iluzia că bătaia ar putea naște iubire este o formă ascunsă a criminalității umane. Bătaia, în acest sens, este crescută din iadul din inimile oamenilor.

Dacă în Sfânta Scriptură și în Biserică se vorbește despre pedeapsa corporală, despre bătaie ca mijloc de educație, este în sensul de a-i produce copilului o experiență dureroasă, care să îl ajute să evite una ucigătoare. Cineva dădea un exemplu: nu-i poți explica unui copilaș că este periculos să umble la prizele
electrice, pentru că nu are structurile neuronale necesare înțelegerii. O durere produsă de lovirea peste mâna care se duce la priză, poate fi asociată cu priza care va deveni periculoasă.
Totul este ca acest copil să simtă dragostea părinților în momentul acela și nu frica, ura sau mânia…

Biserica privește orice abuz ca pe un păcat grav și oferă remedii atât victimei, cât și abuzatorului. Din păcate, în epoca postmodernă, limbajul folosit de Biserică nu mai ajunge la sufletul omului format în mentalitatea seculară. Aici este încă mult de lucru, deși s-au făcut pași importanți spre a ieși în întâmpinarea omului, cu nevoile și durerile lui, specifice vremii actuale. O cunoaștere adecvată a acestor pași va aduce un mare ajutor tuturor părinților și educatorilor onești și dedicați.

6. Cum să procedeze o mamă pentru a-i insufla copilului dragostea de Dumnezeu?

Să-L iubescă ea însăși pe Dumnezeul Cel Viu, prezent și lucrător, în Biserică și în viața sa.

7. Ce să îi răspundem unui copil de 3-4 ani care ne întreabă cine este Dumnezeu?

Mai întâi să-l lăsăm pe copil să meargă la Domnul așa cum ni se oferă El în Biserică, încă dinainte de a fi conceput! Relația dintre Dumnezeu și copil este nemijlocită și vie. Dacă vom proceda așa, vom avea mare folos să-l întrebăm noi pe copil cine este Dumnezeu. Vom fi uimiți de răspunsurile lui, iar din acea uimire vom afla și noi mai multe despre Dumnezeu.

8. De la ce vârstă putem duce copilul la Biserică și care ar fi cele mai importante motive pentru a face asta?

Cum am mai spus, dinainte de a-l concepe. Copiii sunt prezenți în viata părinților normali mai întâi prin dorirea lor. Această dorire să fie trăită în Biserică. Apoi, sămânța părinților să fie plină de harul lui Dumnezeu, pe care părinții îl primesc prin sfintele Taine și îl păstrează, și care lucrează prin rugăciunea și prin viața lor, în credință.

Apoi, copilul va crește în pântecele mamei în Biserică. Va beneficia de harul și iubirea lui Dumnezeu, prin mama sa, și în prezența tatălui, iubitoare și protectoare. După naștere, va beneficia de darurile lui Dumnezeu în mod personal, dintre care Cele mai mari sunt Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășanie. Botezul este nașterea sa în Împărăția lui Dumnezeu, Mirungerea este dobândirea Duhului Sfânt „Dătătorul de Viață Sfântă”, iar Împărtășania este hrana cea cerească.

Care este motivul pentru a face toate acestea? Dobândirea fericirii copilului, care nu este posibilă în viața „lumii acesteia”. Pentru creștin, viața aceasta este doar o pregătire pentru viața adevărată, care este viața veșnică. Și viața veșnică, totuna cu viața fericită, începe aici, în viața pământească altoită pe Viața Care este Dumnezeu.

Acum participăm la bunătățile cele cerești, le pregustăm, așa cum pruncul din pântecele matern participă la viața de după naștere. Tot mai mulți experți care studiază calitatea vieții omului, dovedesc științific importanța experiențelor intrauterine ale copilului în „destinul” său viitor. Tot așa, viața actuală a omului în Biserică este decisivă pentru calitatea vieții veșnice.

Iar dacă nu l-am dus pe copil în acest fel la Biserică, putem să punem început bun în orice moment al vieții lui. Va fi mai greu, pentru că i s-au format deprinderi de viețuire doar în dimensiunile sale bio-psiho-sociale, dar nu va fi imposibil. Pentru că omul are în adâncul său ceva care îl leagă și îl cheamă la Viața cea adevărată, care este viața cu și în Dumnezeu. Acest ceva se afla în om încă de la facerea lui și nicio vicisitudine nu-l va distruge. Este ceea ce Revelația numește darul de a fi „după chipul lui Dumnezeu”. Acest dar este lucrător și nu îl lasă pe om să-și afle liniște, până ce nu-i aude glasul!

9. De ce este atât de important botezul în viața copilului nostru? La cât timp de la naștere trebuie botezat bebelușul? Care sunt cele mai importante tradiții care trebuie respectate în acest sens?

Botezul este nașterea omului în Hristos, este restabilirea legăturii ontologice cu Dumnezeu, prin harul sfințitor. Omul nebotezat, omul căzut, cum îl numim în teologia noastră, a rămas în legătură de har cu Dumnezeu, la fel ca orice altă făptură adusă de Dumnezeu la existență. El beneficiază astfel de menținerea în existență, de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, numită Pronie. Beneficiază în continuare de ajutor și călăuzire, pentru a căuta revenirea la Viața pe care a pierdut-o, atunci când a renunțat la harul special dăruit lui de Dumnezeu. Și anume, harul sfințitor, harul necesar lucrării asemănării cu Dumnezeu.

Biserica oferă familiei învățătura necesară și corectă privind Botezul pruncilor, care sunt priviți ca persoane umane, și nu ca anexe ale părinților.

10. Ce sfaturi puteti oferi mămicilor Qbebe pentru a se bucura de un copil cu frică de Dumnezeu, care își respectă părinții și lumea ce îl înconjoară? Cum pot ele să își ferească micuțul de relele ce îl înconjoară?

Dragi mămici,

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și tot restul dorit de voi se va adăuga vouă. Acest cuvânt este chiar făgăduința lui Dumnezeu, Care S-a făcut om ca să ne facă pe noi dumnezei, cu harul Său.

Străduiți-vă să înțelegeți această chemare-făgăduință și să o urmați, pornind de acolo de unde vă aflați acum și veți cunoaște bucuria după care tânjește inima voastră. Și nimeni și nimic nu va putea lua de la voi această bucurie. Eu am făcut așa, iar acum trăiesc această bucurie, oricare ar fi evenimentele sau condițiile
exterioare.

Bucurie sfântă și pace inimilor voastre în iubirea lui Dumnezeu!

“Sa nu credeti …

“Sa nu credeti ca va educati copiii numai atunci cand discutati cu ei, cand le dati sfaturi, ori le porunciti. Ii educati in orice moment al vietii […] ” A. S. MAKARENKO

Parerea psihologului Mihail Jianu cu referinta la citatul de mai sus.

“Observ la unii parinti cum incearca sa dea o educatie firava copiilor. Cum le cer sa faca anumite gesturi doar sa nu rada lumea de ei. Penibil! Copilul locuieste cu parintii, nu cu lumea. Ii sfatuiesc, sa nu credeti ca va educati copiii numai atunci cand discutati cu ei, cand le dati sfaturi, ori le porunciti. Parerea mea, de psiholog este ca ii educati in orice moment al vietii, oricand si nu conteaza anotimpul. O educatie, complexa necesita resurse complexe atat pentru copil si parinti, cat si pentru bunici, educatori!”

Din punctul meu de vedere,copilul devine o parte din parinte din punct de vedere comportamental.Copilul de obicei este foarte atent la ceea ce fac sau ce spun parintii din curiozitate.Pentru o educatie corespunzatoare,copilul are nevoie de o atmosfera placuta in familie,de discutii,explicatii si intelegere astfel sa duca la o educatie corecta.

Intradevar,pe parcursul vietii copii sunt in mare parte “creatia” parintilor si eu sunt raspunzatori pentru ceea ce  devin acestia.

Cred ca parintii trebuie sa explice si despre anturajul din afara casei , avantajele si dezavantajele atunci cand iei parte unui grup.De multe ori anturaju este cel care are puterea de a schimba copilul in rau chiar daca acesta a avut parte de o educatie corespunzatoare,cum se mai spune “cei 7 ani de acasa”.

Orice gest sau limbaj va vi asimilat de copill,de aceea educatia copilului necesita timp si atentie pe toata perioada vietii nu doar la inceput.

Fapte sau vorbe ale parintilor ce induc copii in eroare

Educaţie copii: 20 de vorbe sau fapte ale părinţilor care induc copiii în eroare

Image

 

Pentru fiecare părinte în parte, capitolul “educaţie copii” este primordial. Toţi părinţii îşi doresc să fie admiraţi prin exemplul de educaţie a copiilor lor. Iar educaţia copiilor este unul dintre cele mai grele examene pe care trebuie să le dea părinţii. Pentru că de ei depind dezvoltarea frumoasă şi armonioasă a copiilor, adulţii de mâine, şi viitorul societăţii.

Este cunoscut faptul că foarte importantă în reuşita educaţiei unui copil este consecvenţa si coerenţa dintre vorbe şi fapte. Copiii nu fac neapărat ce le spunem să facă, ci fac ceea ce văd la noi că facem. Puterea propriului nostru exemplu, bun sau rău, îi urmăreşte toată viaţa.

În acest context, iată un top 20 de vorbe sau fapte pe care părinţii le fac şi care îi induc în eroare pe copii, iar părinţii nu-şi dau seama că astfel, cei mici nu mai ştiu ce e bine şi ce e nu.

 

Educaţie copii despre cum te porţi cu ceilalţi

1. Ţipi în timp ce-i spui copilului că nu e frumos să ţipe.

2. Îi spui copilului că este periculos să vorbească cu străinii şi, totuşi, îl forţezi să-i spună la revedere vânzătoarei de la alimentara.

3. Îi spui că nu trebuie să lase pe nimeni să-l atingă, dacă nu se simte confortabil, şi, totuşi, îi permiţi mătuşii tale care-l vede cel mult o dată pe an, să-l ia în braţe, chiar dacă copilul nu vrea.

4. Îi spui copilului că n-ai un leu pentru bomboane şi după 5 minute îţi cumperi o cafea de 5 lei.

5. Îl înveţi să-şi împartă jucăriile, însă dacă-ţi cere telefonul mobil nu-l laşi să se joace cu el.

6. Când loveşte sora/fratele sau pe altcineva, îl tragi de-o parte, îi spui că nu este frumos să lovească oamenii, iar apoi îl loveşti şi tu.

Educaţie copii despre perseverenţă

7. Îl înveţi că nu trebuie să renunţe la a face lucruri, chiar dacă nu-i plac, pentru că este important să fie perseverent şi insistent, dar, totuşi, îi spui să înceteză să-ţi mai ceară una şi alta pentru că este supărător când este aşa de insistent.

8. Îi spui să nu mănânce acum (când îi este foame) pentru ca îşi strică pofta de mâncare pentru mai târziu (când este ora mesei).

9. Îi spui că nu poţi să faci ceva în momentul în care îţi cere ceva anume pentru că eşti în mijlocul unei activităţi, însă te superi dacă tu îi ceri ceva şi îţi spune că nu are timp că este în mijlocul unui joc.

Educaţie copii despre minciună

10. Îi explici copilului tău cât este de important să-ţi spună tot timpul adevărul şi, totuşi, după ce-ţi spune ceva ce a făcut iei foc şi, eventual, îl şi pedepseşti. Pentru că, mai târziu, să-l şi minţi cu ceva.

11. Îi spui cât de îngrijorat eşti în legătură cu abilitatea sa de a se concentra (în a face lucruri care nu-l interesează), iar apoi te superi că nu este atent la tine pentru că el se concentrează asupra a ceva ce-i face plăcere.

12. Te plângi cât este de enervant când se plânge de ceva.

13. Îi dai ceva drept cadou, apoi îl ameninţi că-i-l iei sau chiar i-l iei când face ceva ce nu-i pe placul tău.

14. Iei foc când “îţi răspunde”, iar apoi eşti total şocat că nu mai este entuziasmat să participe la dialoguri cu tine.

15. Instaurezi regula că poate mânca desertul doar după ce stomacul său este plin deja cu alte alimente.

 

 

Educaţie copii despre respect

16. Îl forţezi să-ţi vorbească politicos, însă te superi când el îţi atrage atenţia că nu îi vorbeşti respectuos.

17. Îl trezeşti în fiecare zi dimineaţa pentru a merge la şcoală, apoi te superi când el te trezeşte în weekend dis-de-dimineaţă ca să vă jucaţi.

18. Îi spui că trebuie să plecaţi undeva ACUM, apoi te superi când între timp trebuie să vorbeşti cu cineva, iar copilul îţi tot atrage atenţia că ar fi trebuit să plecaţi DE MULT.

19. Îi tot spui că există două “cuvinte magice” pe care trebuie să le folosească de fiecare dată când cere ceva, iar apoi când te roagă nu-i respecţi rugămintea, astfel că el îşi dă seama că nu e nimic magic în cele două cuvinte.

20. Îi spui des că tu eşti PĂRINTELE şi nu COLEGUL lui DE JOACĂ, apoi te plângi că nu vrea să staţi împreună să vă jucaţi